Este imposibil sa evaluam toate informatiile pe care le intalnim zilnic. Si mai mult cu ascensiunea internetului si a retelelor sociale. Trebuie sa luam continuu decizii, mai mult sau mai putin importante, pe baza informatiilor pe care le avem sau pe care le putem cauta.
Fiind prea multe informatii si neavand timp sa le revizuim pe toate, de obicei luam decizii rapide pe baza euristicii. Acestea conduc la prejudecati, cum ar fi eroarea fundamentala de atribuire (Gilbert, 1989).
Cunoscuta si sub denumirea de partinire a corespondentei, eroarea fundamentala de atribuire, asa cum sugereaza si numele, afecteaza si denatureaza atributiile pe care le facem. Descrie tendinta sau dispozitia de a supraestima sau supraestima dispozitiile sau motivele personale interne atunci cand este vorba de explicarea/atribuirea/interpretarea unui comportament observat la alte persoane, subestimarea importantei circumstantelor.
Experimentul lui Castro
Edward E. Jones si Keith Davis (1967) au conceput un studiu pentru a testa modul in care a functionat atribuirea. Mai exact, au vrut sa studieze modul in care atribuim criticii o atitudine nefavorabila. Sa mergem cu experimentul: cu el va fi mult mai clar.
In cadrul experimentului, participantilor li s-au dat de citit eseuri anti-Fidel Castro si pro-Fidel Castro. Ulterior, au trebuit sa califice atitudinile scriitorilor fata de Fidel Castro. Atributiile pe care le-au facut au fost aceleasi cu cele pe care le-au atribuit continutului textului. Ei au spus ca cei care au scris pentru au avut o atitudine favorabila fata de Castro, iar cei care au scris impotriva erau impotriva lui.
Pana acum rezultatul a fost cel asteptat. Gandindu-se ca scriitorii au scris liber, atributiile care s-au facut au fost interne. Fiecare a scris dupa convingerile sale. Cu toate acestea, altor participanti li sa spus ca scriitorii au scris pentru sau impotriva lui Castro din intamplare.
O moneda fusese aruncata in aer si in functie de rezultat trebuiau sa scrie pro sau contra. Experimentatorii se asteptau acum ca atributiile sa fie externe, dar, dimpotriva, atributiile au ramas interne. Daca scrii in favoarea, esti in favoarea; daca scrii impotriva, ei sunt impotriva, indiferent de motivele care i-au determinat sa o scrie. Esti curios cum functioneaza mintea noastra, nu?
Puterile interne si externe
Dar ce sunt atributiile interne si externe? Care este diferenta dintre ele? Aceste atributii (Ross, 1977) se refera la motive, la cauze. Astfel, o atribuire interna este aceea care face persoana responsabila pentru un rezultat, in special pentru caracteristicile sale interne, cum ar fi atitudinile sau personalitatea. De exemplu, daca cineva care nu imi place pica un examen sau este concediat de la serviciu, probabil ca voi atribui cauze interne acelui eveniment. Suspendat pentru ca este prost, a fost concediat pentru ca este lenes. A fi prost si lenes sunt caracteristici stabile ale oamenilor.
Pe de alta parte, atributiile externe se refera la influenta factorilor situationali, in schimbare si aleatoriu in multe cazuri. Continuand cu exemplul de mai sus, am esuat pentru ca am avut o zi proasta si am fost concediat pentru ca seful meu este incompetent. Cu aceasta ocazie, atributiile s-ar putea baza pe evenimente circumstantiale, precum a avea o zi proasta, sau pe caracteristici interne ale tertilor.
Explicatii pentru eroarea fundamentala de atribuire
Exista mai multe teorii care incearca sa explice cum apare eroarea fundamentala de atribuire. Desi nu se stie exact de ce apare, unele teorii indraznesc sa propuna unele ipoteze. Una dintre aceste teorii este ipoteza lumii drepte (Lerner si Miller, 1977). Conform acestei ipoteze, oamenii ar primi ceea ce merita si ar merita ceea ce primesc. Atribuirea esecurilor personalitatii mai degraba decat situatiilor ne satisface nevoia de a crede intr-o lume dreapta. Aceasta credinta intareste ideea ca suntem in controlul propriilor noastre vieti.
O alta teorie este cea a comunicarii actorilor (Lassiter, Geers, Munhall, Ploutz-Zinder si Breitenbecher, 2002). Cand acordam atentie unei actiuni, individul este punctul de referinta in timp ce ignoram situatia, de parca ar fi un simplu fundal. Prin urmare, atributiile comportamentale se bazeaza pe oamenii pe care ii observam. Cand ne observam pe noi insine suntem mai constienti de fortele care actioneaza asupra noastra. De aici si atributiile externe.
Cultura in eroarea fundamentala de atribuire
Eroarea fundamentala de atribuire nu are loc in acelasi mod in intreaga lume. Unii cercetatori au descoperit ca este mai frecventa in culturile individualiste (Markus si Kiyatama, 1991). Acei oameni mai individualisti vor cadea in aceasta partinire de mai multe ori decat cei care provin din culturi mai colectiviste. Astfel, asiaticii atribuie mai des comportamentul situatiilor, in timp ce occidentalii atribuie comportamentul actorului.
Aceste diferente sunt orientate de fiecare cultura. Individualistii, mai des intalniti in tarile occidentale, tind sa se vada ca agenti independenti si, prin urmare, sunt predispusi la obiecte individuale versus detalii contextuale. In schimb, cei mai colectivisti tind sa acorde mai multa atentie contextului .
O diferenta clasica poate fi gasita in imagini. Picturile occidentale pun figuri de oameni care ocupa o mare parte din picturi, in timp ce acestea se dezvolta cu greu in fundal. In schimb, in tari precum Japonia, picturile arata oameni foarte mici in peisaje in care fiecare detaliu este foarte dezvoltat.
Dupa cum am vazut, partinirile sunt greu de evitat, deoarece sunt incluse de factori precum cultura. Cu toate acestea, nu este imposibil sa le evitati.